"Alergi? Sau ce faci?!"

Săptămâna aceasta, într-o seară aşteptam soţia ca să vină de la o întâlnire şi să mergem acasă. Fiind în apropierea unui teren de atletism, am mers să văd ce se întâmplă pe acolo. Ce am văzut, m-a uimit:
Am văzut oameni care alergau constant, care făceau eforturi pe pista de alergare ca să meargă tură după tură. Apoi am văzut oameni care alergau distanţe scurte în viteză. Mai erau oameni care se plimbau pe pistă, un el şi o ea care povesteau şi ea îşi făcea vânt cu un evantai. Un altul cu căştile în urechi şi conectate la un telefon vorbea de zor şi se plimba şi el agale pe teren. Un grup de băieţi făceau flotări şi abdomene la greu. Alţii stăteau pe iarba verde la o discuţie... probabil de cum sau necum a reuşit Năstase să facă sau să nu facă ceea ce a vrut sau nu a vrut să facă...
Şi în mare, cam acesta era peisajul din acea seară de pe un teren de atletism.

Stând acolo mi-am dat seama că aşa stau lucrurile şi prin bisericile noastre creştine.
Sunt unii care chiar trăiesc creştinismul cu care se laudă. Alţii vin prin biserici o vreme, funcţie de împrejurări sau situaţii. Alţii vin să mai vadă ce s-a întâmplat, să-şi mai confirme odată că în biserică ori e prea cald ori e prea frig, ori nu-i slujbă bună ori e ceva de judecat.... şi din ori şi ori nu-i mai scoţi. Alţii merg pe la biserici să-şi mai rezolve una alta. Alţii merg ca să arate ce grozavi sunt. Alţii pur si simplu merg la biserică, pentru ca la sfârşitul slujbei să aibă cu cine povesti despre ce a făcut unu şi altul...nu neapărat de Năstase.
Ce gând am....?
Dacă tot alegi să mergi la biserică şi să-L chemi pe Dumnezeu în viaţa ta, fă-o ca pentru El, cu tot ceea ce implică. Pentru că altfel e numai umblare degeaba, şi trăire fără rost.
"Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!" (1Cor.9:24)