Despre mine

Fotografia mea
"Fericit este omul care nu aşteaptă nimic de la nimeni, că acela nu va fi dezamăgit niciodată!"

marți, 7 august 2012

Firimituri...firimituri...

"Femeia aceasta era o grecoaică, de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei. Isus i-a zis: "Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei." "Da, Doamne", I-a răspuns ea, "dar şi căţeii de sub masă mânâncă din firimiturile copiilor." Atunci Isus i-a zis: "Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta." ( Marcu 7:26-28) 
Biblia ne spune că mântuirea prin Isus Hristos a început cu poporul ales, cu evreii... urmând ca ulterior să se răsfrângă şi asupra neamurilor. Ucenicii au fost trimişi de către Domnul Isus Hristos să propovăduiască Evanghelia în mod special poporului evreu: 
"Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: "Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: "Împărăţia cerurilor este aproape!"(Matei 10:5-7)
Ştim că de la evrei... mântuirea avea să treacă mai departe la neamuri... pentru că spune Biblia încă de la începutul Evangheliei lui Ioan: "A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;" (Ioan 1:11-12)

Privitor la acestă femeie grecoaică, cu descendeţă siro-feniciană care avea o fiică îndrăcită, îl vedem pe Domnul Isus Hristos că îi arată acesteia unde se situează privitor la mântuire, faptul că este dintre neamuri...şi că la momentul când ea Îl ruga pentru fiica ei... se încerca săturarea copiilor...
Ce îmi place la această femeie, şi ce a dus la vindecarea fiicei ei este faptul că a recunoscut că stă în faţa lui Dumnezeu, adresându-se cu apelativul "Doamne", şi în al doilea rând că nu a fost deranjată de starea ei...ba mai mult decât atât a recunoscut... Da... aici mă situez...dar chiar şi aici Tu Doamne poţi să mă ajuţi! Pentru că tu eşti un Dumnezeu bun, care te înduri de oameni, indiferent din ce categorie fac parte sau unde sunt situaţi. În textul pararel din Matei Domnul Isus Hristos îi spune: "O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti." Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela." (Mat.15:28)
Nu ştiu starea ta, nu ştiu unde eşti tu situat raportat la Dumnezeu, dar ce ştiu este faptul că Dumnezeu prin Isus Hristos poate să se îndure şi de tine. Poate să-ţi dea mântuirea, să-ţi dea pace, să-ţi dea linişte, să te vindece, Dumnezeul cel Adevărat este un Dumnezeu Mare!!!
Merită să te încrezi în El!!!
Ne mai auzim!!!
 

luni, 6 august 2012

No pain - No gain!

No pain - No gain...Fără durere nu este câştig.
Înţeleg bine aceste cuvinte agricultorii, muncitorii, sportivii...e.t.c.
Şi totuşi creştinii...în marea lor majoritate se pare că nu le înţeleg, ba mai mult decât atât nici măcar nu le acceptă.
Cu toate acestea şi în creştinism este valabilă vorba: "No pain - No gain!"
Fără durere, fără suferinţă, fără sacrificiu, fără dăruire de sine nu este nici un câştig, nu există urcare, nu există propăşire.
Biblia ne vorbeşte despre Cineva numit "...om al durerii şi obijnuit cu suferinţa..." (Isaia 53:3)
Mai zice despre El: "Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui." (Isaia 53:10)
Probabil că ai argumente să mă contrazici. Probabil...
Şi eu am înţeles că mântuirea e prin har, prin ceea ce a făcut Isus Hristos Domnul pe cruce.
DAR!!!! Răplata e pe faptă!
Încearcă să trăieşti cu adevărat ceea ce cânţi în biserică!
Încearcă să trăieşti cu adevărat ceea ce auzi la biserică!
Încearcă să trăieşti cu adevărat ceea ce citeşti din Biblie!
.......... Şi apoi să-mi spui cum e?
... Este valabilă vorba: No pain - No gain!?

Ce îmi place la 37 de ani!

Îmi place praful de pe uliţele satului unde am copilărit.
Îmi place mirosul de iarbă cosită.
Îmi place aerul răcoros care îl simt în plămâni dimineaţa când alerg.
Îmi place seninătatea din ochii copiilor mei.
Îmi place iubirea din ochii soţiei mele.
Îmi place de Dumnezeu.
Îmi place viaţa, aşa cum e ea, cu tot ceea ce ea aduce într-o zi.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce sunt şi pentru ce am la 37 de ani!
Vă mulţumesc vouă, prietenilor mei pentru că vă am!

sâmbătă, 28 iulie 2012

Întâlnirea!

"Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul şi au zis: "Isuse, Învătătorule, ai milă de noi!" (Luca 17:12-13)

Ce anume face memorabilă o întâlnire? Locul? Condiţiile? Ambianţa? Timpul?
Probabil câte ceva din toate astea...dar în mică măsură.
Am văzut întâlniri între oameni  în gară, în aeroport, în stradă, la ţară, în câmp, pe vreme bună, pe ploaie, pe ninsoare.... Ce a făcut întâlnirea deosebită? Vă spun eu: PERSOANELE!!!! Asta e important! Un tată şi un fiu care se regăsesc, indiferent unde s-ar întâlni, bucuria va fi aceeaşi, pentru că este determinată de persoană, nu de împrejurări!
Acuma, am început cu 10 leproşi amărâţi, marginalizaţi, terminaţi, la o margine de sat, departe de Domnul Isus Hristos, şi totuşi cu dorinţa de a cere milă, dacă tot s-au întâlnit cu Cel ce era Fiu de Dumnezeu! Şi milă a avut, de toţi, că toţi au fost curăţiţi.
Cu toate că au fost vindecaţi toţi, unul singur a beneficiat şi de a doua întâlnire, cu faţa la pământ, la picioarele lui Isus, plin de mulţumire, dând slavă lui Dumnezeu! O asemenea înâlnire merita un răspuns pe măsură, şi acesta a fost: ""Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit." (Luca17:19)
Oare să te întreb dacă ai avut vre-o întâlnire ca cea de mai sus, oare să te întreb atitudinea ta faţă de Fiul lui Dumnezeu, oare să te întreb ce credinţă ai şi cam ce spune Domnul Isus Hristos despre credinţa ta?
Da, aş putea... dar mai bine întreabă-te tu!
Asta probabil ar duce la ceva hotărâri în viaţa ta!
Dumnezeu cu tine, şi ne mai auzim!!

"Mă numesc Paste. Copy Paste"

Copy...Paste...
Parcă nici ştirile nu mai sunt ştiri. Când ajungi la astfel de afirmaţii.
Ştirea cu "Copy Paste" e veche. Povestea e veche. A început de mult.
Cel care a încercat să plagieze din totdeauna a fost Diavolul. Diavolul i-a determinat şi pe oameni să plagieze. Diavolul a văzut că lui nu i-a ieşit, şi atunci a zis că tot mai poate face ceva. Să ducă metoda mai departe...
Şi în opinia Diavolului chiar funcţionează. Ai zice după cum merge lumea, că întradevăr "Copy Paste" merge.
Începutul?
Diavolul a încercat ceva. Dar nu i-a ieşit. "Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: "Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt." (Isaia 14:12-14)
Apoi a încercat ceva cu oamenii....şi i-a ieşit: "Atunci şarpele a zis femeii: "Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul."(Genesa 3:4-5)
De atunci lumea zace în cel rău.
A trebuit să vină originalul din cer, Acel Fiu de Dumnezeu numit Isus Hristos, care a avut puterea să spună că în El nu este nimic copiat, nu este nimic imitat, că El este original şi adevărat: "...vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;" (Ioan.14:30) El a putut să ridice păcatul lumii!
Acuma ce îţi rămâne ţie de făcut?
Cam 2 variante ai: să continui să dai cu "Copy Paste" şi să ai o viaţă de 2 bani, o viaţă de imitaţie amărâtă şi să faci ce face altul...că asta se poartă, că asta e la modă, că asta e trendul... sau poţi încerca să fii original.
Să cauţi ceva din Dumnezeu. Să-L cauţi pe Acela care te poate face original, care îţi poate reda identitatea, care poate să facă din tine un om adevărat. Şi Acela este Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos.

Şi încă ceva:
Istoria se repetă mereu... mai de mult unii au păţit-o pentru că au crezut că pot da "Copy Paste" şi în creştinism, că se pot face creştini dacă îşi cârpesc şi lipesc un pic viaţa nenorocită pe care o au.
Două exemple vă dau, şi concluziile le trageţi voi:
1. "Când a văzut Simon că Duhul Sfant era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani şi a zis: "Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile să primească Duhul Sfant." Dar Petru i-a zis: "Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu." (Fapte 8:18-21)
2. "Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: "Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiti afară!" Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: "Pe Isus Il cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?" Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea." (Fapte 19:13-16)
Nu mai urmări imitaţiile, caută originalul pentru că asta merită cu adevărat! Şi original este Unul singur: DUMNEZEU!
Numa bine şi ne mai auzim!

Polemica suspendării!

Polemica suspendării sau drumul spre nicăieri.
Ok... numa cine nu vrea nu a auzit ce s-a întâmplat zilele acestea...şi ce va mai urma... Avem preşedinte suspendat, avem preşedinte interimar şi vom avea referendul, acea voce a poporului care se va face auzită.
Ştiţi numa ce nu avem?
Imaginea de ansamblu. Şi ştiţi ce spune imaginea de ansamblu? Pentru că răspunsul la această întrebare este adevărata ştire. Imaginea de ansamblu spune astfel: "...Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul." (Ps.75:7)
Când ai imaginea de ansamblu, automat ştii că prosperitatea unei naţiuni, a unei ţări, depinde de modul în care ea se raportează la Dumnezeu. Nu cum zice că este ea, ci cum este ea cu adevărat, şi asta iar este o ştire importantă, deoarece ştim că scrie: "...Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toata inima lor, căutaseră pe Domnul de bunavoia lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur." (2Cron.15:1), "Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur." (2Cron.20:3)
Acestea sunt adevăratele ştiri.
Dacă mi-am permis să îmi expun punctul de vedere personal cu privire la polemica suspendării, automat cel cu care am stat de vorbă a şi ştiut la ce posturi de televiziune mă uit. I-am spus să stea liniştit, că eu personal nu am televizor acasă şi să nu se apuce să mă judece aşa la liber.
Aşa că înainte de a mă judeca şi tu privitor la ceea ce am scris, gândeşte-te o clipă la această polemică a suspendării sau a drumului spre nicăieri.
Nu de alta, dar până la urmă Dumnezeu are ultimul cuvânt!
Numa bine, şi ne mai auzim!

"Nume, renume, şi totuşi...?!"

Nume:
„Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei...”
Renume:
„avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază; căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni.”
Şi totuşi:
„Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros. (2Reg.5:1)
 Lepra în accepţiunea Bibliei simbolizează păcatul care macină, o plagă, este acel om fără Dumnezeu şi fără mântuire!
 Şi acuma:
Nume:
„Tu!”
Renume:
„...ceea ce reprezinţi...”
Şi totuşi:
Eşti lepros sau nu? Ai rezolvat problema păcatului din viaţa ta? Eşti mântuit prin Isus Hristos Domnul?!
Rezolvare:
„cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însusi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!” (Evr.9:14)
„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Rom.6:23)
Dacă citeşti asta, înseamnă că trăieşti şi că mai ai timp!
Numa bine, şi ne mai auzim!!

"Poziţia nu determină starea!"

Azi, merg pe trotuar şi văd un tablou interesant: o staţie, un autobuz care opreşte... oameni care se ridică de pe cele 2 bănci şi alţii care erau acolo se urcă, şi pe o bancă rămâne un om. Mă gândeam că şi el e acolo pentru că aşteaptă mijlocul de transport ca să plece. Nici vorbă! El dormea, şi zgomotul produs de oprirea vehiculului l-a trezit. Autobuzul a plecat, el a rămas acolo. Când am revenit pe acolo el era tot pe bancă, şi-a pus ochelarii pe ochi şi butona un telefon mobil.
    Cam aşa suntem noi. Avem fiecare băncile noastre, locurile sau situaţiile pe care suntem poziţionaţi, şi avem impresia că totul este în regulă cu viaţa noastră. Mai mergem pe la o biserică, mai facem una alta, mai o faptă bună, mai o mână întinsă, mai un stat pe bancă, o aţipeală într-o stare care ne place chiar dacă ştim că nu este ok.
   Mai mult decât atât, se uită alţii la noi, şi au impresia că suntem poziţionaţi bine. Poziţia noastră în câte o staţie de autobuz pe o bancă, îi determină să creadă că noi chiar aşteptăm să plecăm. Că aşteptăm ceva mai bun. Şi anume aşteptăm ceva care să ne ducă în locul dorit. NICI VORBĂ. Noi mai dormim acolo în locul acela, şi oamenii îşi fac o impresie greşită despre noi. Noi înşine ajungem să avem o părere greşită despre noi, crezând că poziţia determină starea. Poziţia poate fi un nume de creştin, un trecut glorios, o căruţă de bani, o casă fără sfârşit, o scară socială bună... e.t.c.
Starea? Starea e cu totul altceva. Starea este ceea ce eşti tu cu adevărat. Starea este ceea va rămâne atunci când toate valurile vieţii vor veni peste tine. Starea este restul care rămâne atunci când poziţia dispare. Starea este ceea ce eşti tu cu adevărat. Starea este investiţia ce ai făcut-o în relaţia ta cu Dumnezeu.
Poziţia are de a face cu pământul. Starea are de a face cu cerul.
Poziţia este definită în Matei 7:22-23  "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; departaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege."
Starea este arătată de următoarele cuvinte: "Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace." (2 Petru 3:13-14)
Aşa că nu uita un gând pentru viaţă: Caută să fii, nu căuta să ai, caută stare, nu căuta poziţie, caută cerul nu căuta pământul, caută-L pe Dumnezeu!

luni, 25 iunie 2012

Wallpaper Intrebari Pentru Viata 1




























"Alergi? Sau ce faci?!"

Săptămâna aceasta, într-o seară aşteptam soţia ca să vină de la o întâlnire şi să mergem acasă. Fiind în apropierea unui teren de atletism, am mers să văd ce se întâmplă pe acolo. Ce am văzut, m-a uimit:
Am văzut oameni care alergau constant, care făceau eforturi pe pista de alergare ca să meargă tură după tură. Apoi am văzut oameni care alergau distanţe scurte în viteză. Mai erau oameni care se plimbau pe pistă, un el şi o ea care povesteau şi ea îşi făcea vânt cu un evantai. Un altul cu căştile în urechi şi conectate la un telefon vorbea de zor şi se plimba şi el agale pe teren. Un grup de băieţi făceau flotări şi abdomene la greu. Alţii stăteau pe iarba verde la o discuţie... probabil de cum sau necum a reuşit Năstase să facă sau să nu facă ceea ce a vrut sau nu a vrut să facă...
Şi în mare, cam acesta era peisajul din acea seară de pe un teren de atletism.

Stând acolo mi-am dat seama că aşa stau lucrurile şi prin bisericile noastre creştine.
Sunt unii care chiar trăiesc creştinismul cu care se laudă. Alţii vin prin biserici o vreme, funcţie de împrejurări sau situaţii. Alţii vin să mai vadă ce s-a întâmplat, să-şi mai confirme odată că în biserică ori e prea cald ori e prea frig, ori nu-i slujbă bună ori e ceva de judecat.... şi din ori şi ori nu-i mai scoţi. Alţii merg pe la biserici să-şi mai rezolve una alta. Alţii merg ca să arate ce grozavi sunt. Alţii pur si simplu merg la biserică, pentru ca la sfârşitul slujbei să aibă cu cine povesti despre ce a făcut unu şi altul...nu neapărat de Năstase.
Ce gând am....?
Dacă tot alegi să mergi la biserică şi să-L chemi pe Dumnezeu în viaţa ta, fă-o ca pentru El, cu tot ceea ce implică. Pentru că altfel e numai umblare degeaba, şi trăire fără rost.
"Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!" (1Cor.9:24)

"Primim ce merităm!"...Oare?

Azi dimineaţă am discutat cu un bătrân. Îmi zice că are 67 de ani, şi îl întreb:
 - "Ce poţi să-mi spui la 67 de ani despre Dumnezeu?"
- "Ne dă ceea ce merităm, punct!"
Am încercat să-i spun că, deşi în principiu are dreptate, Dumnezeu este mai mult decât atât. Să-i spun că Dumnezeu pe lângă faptul că este drept, este şi bun. Să-i spun că totuşi Dumnezeu l-a dat pe Domnul Isus Hristos pentru noi, ca să avem viaţa veşnică.
Nimic nu a prins, parcă nici nu mă asculta. Obosit, cu faţa  brăzdată de zile, el o ţinea pe a lui, mai mult decât atât m-a trimis să vorbesc cu cei din jurul meu, ca să văd că are dreptate.
Ne-am luat ziua bună, şi depărtându-mă m-am gândit... bătrânul avea ceva dreptate... dar nu în totalitate.
Biblia spune: "Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea." (Ps.25:8)
Şi din versetul acesta nu se poate scuza... în cazul în care nu este pe Calea trasată de Dumnezeu şi care este credinţa în Isus Hristos... nici bătrânul de azi dimineaţă, nici eu şi nici oricine altcineva (incluzându-te aici şi pe tine care citeşti aceste cuvinte).

"Poţi să fii subiect de discuţie, fără să ştii!"

Azi dimineaţă alergam, şi la un izvor opreşte o maşină de teren cu câţiva muncitori. Unul coboară să ia apă, ne salutăm, se uită reţinut la mine, şi apoi mă întreabă:
"Avem o dilemă, vă vedem că alergaţi dimineaţa devreme, dar de ce o faceţi? Practicaţi ceva sport...sau aşa...pur şi simplu?
"Pentru sănătate, zic eu, ajung acasă şi apoi merg şi eu la muncă."
Ne despărţim..şi apoi alergând spre casă...m-am gândit...că acei oameni... aveau discuţii cu privire la persoana mea, referitor la faptul că dimineaţa devreme mă vedeau alergând, întrebându-se totuşi ce anume determină acţiunea mea.
Probabil unii ziceau una...alţii ziceau alta...ideea este că eram subiect de discuţie şi nici măcar nu ştiam asta.
Şi m-am întrebat: Oare ce părere au cu adevărat cei ce sunt în jurul meu? Cei care mă cunosc, cei cu care interacţionez zi de zi.
Oare noi ca oameni, ce arătăm celor din jurul nostru? Cum ne percep ei?
Oare mai văd cei din jurul nostru ceea ce Biblia spune că trebuie un creştin să arate:
- "Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri." (Mat.5:16)
- "Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării." (1Pet.2:12)
Şi Biblia mai zice ceva important referitor la creştini:
-" În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării..." (2Cor.2:15)
Poţi fi subiect de discuţie fără să ştii. Este important ce eşti tu cu adevărat. Oamenii, chiar dacă nu vor recunoaşte pe faţă părerea lor despre tine, sau chiar dacă vor avea păreri care te vor discredita, sau care nu vor fi conforme cu realitatea, să ştii că întotdeauna, un om în adâncul sufletului lui te va recunoaşte cum eşti tu cu adevărat. De aceea fiţi creştini autentici, şi faceţi  ce vă îndeamnă şi Biblia:
"Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!" (1Cor.16:13)

"..aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor..."

Eşti o "..aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor..." atunci când:
...ai nume fără identitate...
...ai idee fără idei...
...ai viaţă fără bucurie...
...ai vedere fără viziune...
...ai prezent fără viitor...
...ai cunoaştere fără Biblie...
...ai religie fără relaţie...
...ai declarare fără cunoaştere...
...ai credinţă fără fapte...
...ai vorbire fără trăire...
...ai proclamare fără confirmare...
...ai moarte urmată de moarte...
...ai totul...şi fără un Dumnezeu viu în viaţa ta ai de fapt nimic...!

Alergare pentru viaţă!

Mulţi am auzit de un "copil cu păr bălai şi cu faţa frumoasă" pe nume David.
Dar oare câţi ştim că David a fost un alergător, un luptător, un învingător?
      Vă prezint 3 imagini dintr-un tablou de luptă:
1. "Isai a zis fiului său David: "Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grâu prăjit şi aceste zece pâini şi aleargă în tabără  la fraţii tăi;" (1Sam.17:17)
2. "Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului." (1Sam.17:48)
3. "A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă." (1Sam.17:51)
Pentru a fi un creştin biruitor, trebuie să alergi în tabără, trebuie să alergi pe câmpul de bătaie şi trebuie să te baţi!
Fără această alergare pentru viaţă, nu ai nici o şansă să vezi filistenii fugind!
Fără această alergare pentru viaţă, nu ai nici o şansă să trăieşti o viaţă de creştin autentic, o viaţă de biruinţe spirituale.
Fără această alergare pentru viaţă, nu ai nici o şansă să vezi un Satana lovit, şi fără putere în viaţa ta!
Tu şi cu Dumnezeu formaţi majoritatea! Merită să alergi, să lupţi...MERITĂ!

Mai există speranţă pe strada Speranţei!

Pe 17.05.2011 pe strada Speranţei din localitatea Baia Sprie s-a surpat un pod.
Vă spuneam atunci să faceţi poduri care să nu se surpe între voi şi alţi oameni.
Timpul a trecut, şi aproape un an.... podul nu s-a refăcut. De ceva vreme se lucrează, şi podul va fi dat spre folosinţă! Şi m-am bucurat. Mai este speranţă! Mai bine mai târziu, decât niciodată!
Şi Biblia spune:
"El a spus şi pilda aceasta: "Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: "Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?" "Doamne", i-a raspuns vierul, "mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei tăia." (Luca 13:6-9)
Oare cât să mai aştepte Dumnezeu ca să fii un bun creştin?
Ca să faci ceva care să-L onoreze cu adevărat pe El?
Gândeşte-te că timpul trece, şi zi cu zi... te apropii încet de veşnicie.
P.S.
Cred că săptămâna aceasta va fi gata podul.
Dar bine că ştiu de ce... se pare că pe data de 10.06.2012 sunt alegeri locale.
Sau poate mă înşel...
Numa bine, şi ne mai auzim!


Călăuze oarbe!

Biblia vorbeşte clar şi răspicat de oameni care sunt orbi, şi care călăuzesc şi pe alţii.
Domnul Isus Hristos a spus: "Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă." (Mat.15:14)
Acuma, ce trebuie reţinut este că aceste cuvinte au fost spuse în dreptul unor oameni religioşi, din poporul evreu, oameni cu carte, şi anume fariseilor.
Uitându-mă şi privind acest indicator, care arată o direcţie, dar care nu mai scrie nimic pe el, un indicator care nu mai poate arăta nimic, automat m-am gândit la mine, la oameni de lângă mine, oameni care chiar cred că au o direcţie bună în viaţă. Oameni care se lasă călăuziţi de alţii, fără să îşi pună întrebări dacă direcţia este întradevăr bună.
Apoi m-am gândit la oameni care arată o direcţie, dar care nu mai au nimic ce arăta în viaţa lor. Oameni care au avut probabil cândva o lumină strălucind în ei, dar care acuma sunt "ruginiţi şi şterşi".
Închei prin aţi spune că dacă tot te laşi călăuzit, alege Călăuza cea mai de preţ, şi acestă Călăuză  este Isus Hristos Domnul!
El a spus: "Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan.8:12)

"Ce trebuie să faci?"

Sunt mulţi oameni care întreabă: Ce trebuie să fac să fiu un bun creştin, la ce biserică să merg, ce confesiune să îmbrăţişez, ce cale să aleg....? Şi tot întrebând...mulţi uită ce caută de fapt!
Biblia dă răspunsul:
"Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?" (Mica.6:8)
Ce trebuie să faci?
- Să ai un Dumnezeu al tău! "Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa." (1Ioan.5:12)
- Să cunoşti cererile şi dorinţele lui Dumnezeu! "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" (2Tim.3:16)
- Să trăieşti în voia lui Dumnezeu! "Să alegem ce este drept, să vedem între noi ce este bun." (Iov.34:4)
Iată ce trebuie să faci!
Dumnezeu să-ţi ajute!

Gânduri pentru viaţă: "Alege!"

Viaţa poate fi privită ca o sumă de alegeri.
Funcţie de ce alegi, cu asta te alegi.
Dumnezeu dă posibilitatea omului să aleagă. În cartea lui Iosua cap. 24 versetul 25 găsim scris: "...alegeţi astăzi..."
Este o alegere pe care trebuie să o facem fiecare dintre noi, alegerea de a trăi şi de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Alegerea de a cunoaşte mai cu deamănuntul Calea Lui. Alegerea de a trăi în voia Lui.
Alegeri....alegeri....alegeri....

Întrebare şi răspuns:
  • Şi eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg? (Iov.9:14)
  • Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei. (Ps.119:30)
"Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ţi trimită ajutor din locaşul Său cel sfânt şi să te sprijine din Sion!" (Psalmul 20:1-2)

Ne mai auzim....
Acelaşi Cristi Tătar, lucrător cu ziua în via lui Isus Hristos.

"Cine a fost... Eleazar, fiul lui Dodo?"

Om în slujba lui David, între primii trei viteji care au stat pe lângă David.
A ajutat, după cum spune Cuvântul Domnului, pe împăratul David să-şi întărească stăpânirea.
Referinţe biblice: 2 Samuel 23:9-10 şi 1 Cronici 11:12-19;
Eleazar, fiul lui Dodo, a fost omul care:
- Împlinea dorinţa stăpânului său, punându-şi în primejdie viaţa, intrând în tabăra duşmanului fără reţineri!
- Lupta atunci când cei mulţi din popor dădeau bir cu fugiţii!
- Lupta până nu mai putea, până când cădea de oboseală, mâna îi rămânea lipită de sabie!
- Ştia că luptele mici câştigate, aduc mai târziu şi victoriile mari, el luptându-se cu filistenii şi pentru o bucată de pământ plină cu orz!

De luat aminte:
- Să nu uiţi că Biblia e referinţă în ceea ce vrea Stăpânul nostru Isus Hristos pentru noi, şi că adevărul trebuie apărat chiar cu viaţa noastră!
- Să lupţi mereu, chiar dacă uneori vezi pe alţii fugind!
- Să lupţi până nu mai poţi!
- Bătăliile mici aduc victoriile mari. Nu-l lăsa pe Diavol în viaţa ta, nici măcar cu cele mai "mici păcate" cum zicem noi uneori! Nimic să nu aibă câştig de la noi!
Fiţi binecuvântaţi..şi ne mai auzim!

duminică, 17 iunie 2012

Din seria "Cine a fost...?"

Începând de azi deschidem o nouă serie de articole, şi anume: "Cine a fost...?"
Mulţi, dacă nu toţi chiar am auzit despre persoane prezentate pe paginile Scripturii cum ar fi Domnul Isus Hristos, Avraam, Moise, Ilie, Ioan botezătorul...e.t.c.....
Dar mai puţini dintre noi, ştiu că sunt mulţi alţi oameni pe paginile Scripturii, cu privire la care Biblia foloseşte cuvinte puţine, dar de cele mai multe ori foarte adânci, cuvinte valoroase care aduc la cunoştinţa noastră faptul că şi ei au fost oameni mari înaintea lui Dumnezeu.
Dacă aveţi propuneri, şi vreţi să portretizăm astfel de oameni, aştept sugestiile voastre.
Şi să nu uităm că "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2Tim.3:16-17)