Despre mine

Fotografia mea
"Fericit este omul care nu aşteaptă nimic de la nimeni, că acela nu va fi dezamăgit niciodată!"

miercuri, 24 septembrie 2014

Gânduri despre o credinţă cu jumătăţi de măsură!

Ca şi creştini, ajungem să credem doar jumătăţi din Cuvântul lui Dumnezeu. Jumătăţi care ne-au fost spuse, jumătăţi care ne-au fost induse, jumătăţi care ne-au fost explicate, extrase din Cuvânt, interpretate.... ş.a.m.d.
Apoi, noi am concluzionat că acela este adevărul absolut, şi că ceea ce vine în plus, sau eventual noi în "jumătăţile credinţei noastre" nu putem include şi acel ceva... remarcăm că acel lucru care vine în plus este greşit... Nimic mai greşit decât asta!! 
Vă dau un o singură comparaţie, şi concluziile să le tragă fiecare în parte:
Toţi credem că promisiunea din Fapte 2:39 "Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." este pentru fiecare creştin în parte...
Şi cu toate acestea însuşi cuvintele Domnului Isus Hristos sunt puse sub semnul întrebări în ziua de azi...de către unii creştini. 
Care ar fi câteva din acestea?
Marcu 16:17-18 "Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi."
Scrie cumva că doar unii din cei care vor crede vor putea să facă aceste lucruri?
Dumnezeu să ne dea puterea să înţelegem Cuvântul sfânt aşa cum este, şi să ne dorim promisiunile lui Dumnezeu să se manifeste cu putere în vieţile noastre pe acest pământ. 
La asta sunt chemaţi creştinii!
De ce? 
Pentru că diavolului îi plac jumătăţile de măsură.... :(((

Să nu treceţi peste "ce este scris"!

Unde scrie asta? În Biblie. 1 Corinteni 4:6
Oamenii sunt oameni, şi ce e omenesc ne aparţine.
Unii nu ajung la ce este scris.
Prin Biblie a rămas scris că va veni fiul din casă şi te va întreba ce este cu ceea ce Dumnezeu a lăsat scris pe paginile Scripturii?? Şi tu, ca părinte va trebui să-i spui. Voia lui Dumnezeu. Cerinţele Lui. Planul Lui.
Mulţi cred multe... mai ales pe auzite, interpretate şi din seria de-a datul cu părerea... şi astfel nu ajung la ce este scris.
Alţii au trecut demult peste ce este scris. Sunt mai deştepţi şi decât prevede legea... deşi o vorbă spune că nimeni nu este mai presus de lege. Domnul Isus Hristos a avertizat oamenii în privinţa aceasta..cu poruncile, datinile..şi ce or mai fi..care sunt omeneşti..şi nu folosesc la nimic... Cuvântul lui Hristos e categoric. E DEGEABA!!!
Un om credincios rămâne la ce este scris. 
Apostolul Ioan a spus: "Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui." (Ioan.20:31)
Apostolul Pavel a spus: "Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: "Am crezut, de aceea am vorbit!", şi noi credem, şi de aceea vorbim." (2Cor.4:13)
E şi versiunea Cornilescu, şi versiunea Ortodoxă...şi cu diacritice..şi fără... 
Fă tot posibilul să ajungi la ce este scris, şi să nu treci peste ce este scris.
Dumnezeu să îţi ajute!!

Relativitatea fericirii!

...Sărbători fericite, paște fericit... e.t.c.... 
Fericirea, adevărata fericire este direct legată de Cel a cărui înviere o sărbătorim.
Este legată de Cel care a făcut posibil un astfel de eveniment. Este legată de Dumnezeu Tatăl, de Domnul Isus Hristos și de Duhul Sfânt!
Dumnezeu Tatăl  a spus: 
"Cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea, și cine se încrede în Domnul este fericit." (Prov.16:20)
Domnul Isus Hristos a spus:
"..."Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc!" (Luc.11:28)
Despre Duhul Sfânt este scris:
"Și când va veni El (Duhul Sfânt ), va dovedi lumea vinovată în ce priveste păcatul, neprihănirea și judecata." (Ioan.16:8)
Dacă ai o fericire a acestor sărbători în limitele de mai sus, ferice de tine, dacă nu, atunci să știi că fericirea ta este relativă!
Dumnezeu să te ajute să înțelegi că fericirea ta ține de Dumnezeu, că Domnul Isus Hristos a făcut asta posibil, și că Duhul Sfânt te poate conștientiza despre păcat, neprihănire și judecată!
Sărbători liniștite :)
Cristi Tătar 

Gânduri despre instrucțiuni!

Zilele astea m-am ocupat să pun ceva parchet...și fiicele mele, bineânțeles că tot mișunau pe lângă mine.

Cea mică, uitându-se pe folia cu instrucțiuni de la o cutie, îmi zice:

- Vezi că dacă pui șuruburi în parchet, nu o să fie bine pus, și o să ai probleme cu el.

(Acuma eu știam că la o ușă, pentru fixare temporară, am pus 2 holșuruburi), dar m-am făcut indiferent și îi zic:

- Da?! Ok, bine că mi-ai spus.

- Da, zice ea, că uite și tu ai pus, vezi!!!! Dacă nu ai citit instrucțiunile....

Acuma am mari speranțe, dacă o fetiță de 6 ani jumate îmi explică având instrucțiunile în mână despre cum stă treaba cu parchetul.

DAR!!! M-am gândit eu că tot așa se raportează lucrurile și spiritual... uite un copil de 6 ani știe să se uite pe o schiță și să înțeleagă ceva din ea, și atâția oameni care spun că sunt creștini, și habar nu au ce spun instrucțiunile, în cazul nostru Biblia!

Și măcar că în Bibie scrie atât de frumos:

- Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui. (Ioan.20:31)

Așa că citiți instrucțiunile când lucrați ceva, și în domeniul spiritual citiți Biblia ca să fiți în cunoștință de cauză.

Gânduri despre "Moștenirea apartenenței la creștinism"

Moștenirea apartenenței la creștinism... mulți ne luptăm cu asta.

Ne-am trezit cei mai mulți dintre noi, aici în frumoasa Românie, sau în alte părți ale lumii, că facem parte dintr-o biserică, de care o fi ea... una cu calea mai strâmtă, alta cu calea mai largă, de diferite nume, nuanțe și idei, uneori doar religioase, fără să aibă legătură cu adevărata credință dată sfinților odată pentru totdeauna, cum spune Biblia.

Că veni vorba de Biblie, și evreii aveau moștenirea lor, se lăudau cu asta, deși Ioan botezătorul, Domnul Isus Hristos, și mai târziu apostolii au afirmat cu tărie că nu prea ai ce face cu istoria denominațiunii tale, dacă tu nu mai trăiești în limitele adevărului scriptural și în voia lui Dumnezeu.

- "Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: "Avem ca tată pe Avraam!" Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam." (Mat.3:9)

- "Și a zis iudeilor care crezuseră în El: "Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei;

veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi." Ei I-au răspuns: "Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: "Veți fi slobozi!?"

Așadar, nu te baza pe trecut, nu te baza că te-ai născut bine unde te-ai născut,  ci caută să înțelegi voia lui Dumnezeu, citește Biblia, și roagă-te ca Fiul Său, Isus Hristos Domnul să te facă liber. 

Dacă El te eliberează, ești bine, dacă nu...

duminică, 23 martie 2014

Gânduri despre "Să vă vedeți de treburi!"

"Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi și să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit." (1Tes.4:11)
    Cam asta îi sfătuia Pavel pe credincioșii din biserica din Tesalonic, și printre altele le spunea și să își vadă de treburi.
    Asta le-a cerut și Domnul Isus Hristos ucenicilor când era pe pământ.
    Ucenicul Ioan a spus la un moment dat că a oprit un om care făcea lucrări în Numele lui Isus, pentru că nu veneau după ei... și Isus i-a spus, parafrazat vorbind, să își vadă de treaba lui.
    Tot Ioan împreună cu Iacov au întrebat dacă să condamne un sat al samaritenilor, și să se pogoare foc din cer care să-l mistuie... și Domnul Isus le-a spus tot parafrazat..să-și vadă de treaba lor.
    Și exemplele ar putea continua...
    Așa că în loc să ne judecăm unii pe alții, să ne condamnăm, să ne excludem, ș.a.m.d.... mai bine ne-am vedea de treburile noastre "...așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos." (Tit.2:13)

      "...ce am eu să judec?..."

      Titlul de mai sus este cuprins în versetul biblic:
      "În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru?" (1Cor.5:12)
      Multă judecată este și în dimensiunea asta a F.B. între "creștini".
      Găsești lucruri de judecat în bisericile tradiționale, în cele evanghelice, în cele carismatice...și de orice altă natură ar fi.
      Găsești...și uneori nu puține!

      Dar toate aceste biserici, mișcări sau ce or mai fi, au Biblia, și acolo am găsit raportat la acest subiect două adevăruri spuse de Însuși Domnul Isus Hristos. 
      Citiți-le, însușițivi-le...și poate că lucrurile vor intra în normal.

      1. "Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel." (Luc.13:5)
      2. "Nu-l opriți", i-a răspuns Isus, "fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi." (Luc.9:50)

      Deci: Fii tu cel mai bun creștin oriunde ai fi... și nu ai treabă tu cu alții, că nu ai de unde să știi privirea de ansamblu.

      Un *1 martie* minunat.
      Același Cristi Tătar 

      Gânduri despre scobitori!

      Încearcă să rupi o scobitoare...merge;
      10 scobitori...se poate;
      20 de scobitori...probabil dacă ești tare;
      Dar încearcă să rupi 100 de scobitori...poți?
      Dar o cutie care are 500 de scobitori..poți? Nu cred!
      De ce nu poți? Pentru că una ..da este subțire, firavă și neputincioasă, dar 500 împreună sunt de neînvins, sunt o forță!
      Una din tacticile folosite de diavol este aceea că ne-a împărțit... și astfel suntem vulnerabili, slabi și ușor de rupt.
      Uniți am fi o forță!
      Nu degeaba a spus Pavel corintenilor: "...ci să fiți uniți..."
      "Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiti uniți, în chip desăvârșit, într-un gând și o simțire." (1Cor.1:10)
      Un îndemn frumos pe sfârșit de săptămână!
      Ne mai auzim... același Cristi Tătar :))

      Gânduri despre susținere reciprocă!

      În Faptele Apostolilor cap. 2 versetul 14 scrie:  "Atunci Petru s-a sculat in picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul si le-a zis:..."
      Având în vedere că doar Petru a vorbit, întrebarea mea este de ce și ceilalți unsprezece s-au ridicat în picioare?
      Eu cred că au făcut acest lucru deoarece confirmau că sunt de acord cu ceea ce urma să spună apostolul Petru.
      Rugați-vă lui Dumnezeu să vă dea puterea să afirmați, să confirmați și să susțineți Adevărul lui Dumnezeu. Să nu fim oameni care să credem una, dar să lăsăm afară să se arate alta, sau cum spune eterna vorbă lumească "...nu este treaba mea..."
      Biblia spune: "Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără sovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții; așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar." (Filipeni 2:14-16)
      Așa că este treaba ta să spui adevărul lui Dumnezeu!
      Ne mai auzim :)

      Înainte, dar în direcția bună!

      Nu întotdeauna a merge înainte înseamnă a merge în direcția bună.
      Într-o dimineață, fetița cea mică mergea înainte, dar cu ochii închiși, fiind somnoroasă, și până nimerească într-o ușă cu capul.. și să își facă un cucui, a fost o chestiune de secunde..pe care nici eu nu le-am putut anticipa...
      Doriți-vă să mergeți înainte...dar în același timp să înaintați în direcția bună!
      "Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toti." (1Tim.4:15)
      Și direcția bună este Isus Hristos Domnul!
      Biblia spune despre El: "El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El." (Col.1:17)
      Și să mai rețineți un lucru:
      "Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta are pe Tatăl și pe Fiul." (2Ioan.1:9)


      Gânduri de la un prieten!

      La ce m-am gândit la acest început de an?
      Că noi suntem aceeaşi...doar anul se schimbă;
      Că păşim cu drag, cu nerăbdare şi cu emoţie în noul an, dorindu-ne un an mai bun,şi uităm uneori că anul care a trecut a fost unul bun sau foarte bun, că poate am fost norocoşi, că poate ar trebui să ne dorim un an cam la fel cu cel cetocmai a trecut;
      Că prieteniile adevărate durează vesnic şi că un om cu adevărat norocos e cel care e înconjurat de prieteni adevăraţi;
      Că fericirea vine din interior şi e dată de pacea sufletească şi de mulţumirea de a şti că ceea ce ai deja e mai mult decât suficient şi probabil mai mult decât meriţi cu adevărat;
      Că lucrurile bune ni se întâmplă nu pentru că noi ne-am străduit, ci pentru că Dumnezeu ne iubeşte;
      Că e ok să fii ambiţios atâta timp cât nu pierzi din vedere care sunt metodele corecte şi care e calea dreaptă;
      Că suntem datori să fim harnici şi să ne străduim să facem din tot ceea ce ne înconjoară un loc  de viaţă mai bun pentru copiii nostri (şi nu mă refer numai la chestii materiale, ci în primul rând la educaţia pe care le-o oferim, la exemplul de urmat pe care li-l dăm, la standardele cu care îi obişnuim, la caracterul pe care li-l formăm, la viitorul pe care îi ajutam să şi-l construiască);
      Că ceea ce contează cu adevărat în viaţă nu se cumpără cu banii după care alergăm neobosiţi;
      Că fericirea e o stare de spirit şi că lucrurile minunate stau ascunse  în noi şi trebuie doar ca Dumnezeu să ne ajute să privim adânc în interior şi să ne dea seninătatea şi înţelepciunea de accepta că  viaţa noastră e un "dar" pe care e păcat să-l irosim;

      Vă doresc nu un an, ci mulţi ani minunaţi şi generoşi, plini de seninătate şi bucurii, cu multă sanatate pentru tine şi  cei dragi ai tăi ,cu clipe minunate petrecute alături de familia ta, cu realizări şi împliniri, cu pace în suflet şi cu Dumnezeu alături!
      Un prieten!

      Gânduri pentru ...la anul...!!

      1. Rugaţi pe Dumnezeu să fie un an bun!
      "Rugaţi-vă neîncetat." (1Tes.5:17)
      2. Doriţi-vă lucruri mari, spiritual vorbind!
      "Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea." (Evr.6:9)
      3. Implicaţi-L pe Dumnezeu în planurile voastre!
      "Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: "Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru." (Iac.4:15)
      4. Fiţi parte cu Dumnezeu în planul pe care îl are pentru oameni!
      "Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale! (
      Hab.3:2)Un 2014 cu Dumnezeu vă doresc!

      Acelaşi Cristi Tătar


      Gânduri despre amalgam!

      Amalgam s-ar putea defini prin:"amestec de lucruri sau persoane nepotrivite unele cu altele"
      Un preot a fost întrebat la un post de radio ce părere are despre faptul că Moş Crăciun a ajuns să fie prezent şi în biserici şi să dea daruri copiilor?
      Amalgam, a spus el, şi a mai spus că se încearcă substituirea dragostei lui Dumnezeu, a dragostei părinţilor faţă de copii, şi a dragostei semenilor unii faţă de alţii cu această dragoste a unui personaj inexistent!
      Concluziile le trageţi voi!
      Eu mă strădui să le spun copiilor mei că Dumnezeu îi iubeşte, că noi îi iubim, că bunicii îi iubesc, şi că aceştia toţi pot oferi cadouri...
      În rest ...e totul cam un talmeş-balmeş...ca să folosesc o altă definiţie a amalgamului!
      Sărbători binecuvântate şi un an nou cu Dumnezeu în viaţa noastră!

      "Viermuiala omului modern!"

      Viermuiala omului modern.... sintagma nu îmi aparţine, ci am auzit-o azi într-un discurs. 
      Prin "viermuiala omului modern" aş defini forfota omului:
          - care este împins spre un consum exacerbat pe toate planurile;
          - care consideră că o multiplicare a împlinirilor nevoilor materiale va determina acea linişte sufletească de care are nevoie;
          - omul care alege deliberat să se lase dus de valul sistemului format, un vârtej alert care creşte concomitent cu poftele şi vanităţile lui;
      Un astfel de om nu va culege nimic din beneficiile acestei sărbători.   
      În schimb, sărbătoarea naşterii Domnului Isus Hristos:
         - ar trebui să întoarcă omul spre spiritual, spre viaţa interioară;
         - ar trebui să dea liniştea dumnezeiască unui suflet gonit de această viaţă alertă;
         - ar trebui să conducă omul spre simplitate, altruism, bunătate şi dragoste;
      Alegerea aparţine fiecăruia...
      Sărbători liniştite!
      Acelaşi Cristi Tătar.


      Gânduri despre eşec!

      “Eşecul ne învaţă perseverenţa. Ne întreabă dacă avem de gând să renunţăm , sau să devenim mai hotărâţi şi să continuăm să încercăm?!”
      1. Eşecul:
      -este parte a vieţii noastre a fiecăruia! Eşuăm în relaţiile din familie, cu copii, în biserică, în relaţiile de serviciu…şi chiar în relaţia pe care o avem cu Dumnezeu.
      O certitudine a vieţii este aceasta: toţi mai devreme sau mai târziu vom experimenta eşecul.
      Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă." (1Cor.10:12)
      Biblia prezintă oameni care au avut parte de eşec:
      "Mă afund în noroi şi nu mă pot ţine; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine." (Ps.69:2)
      2. Din eşec, din cădere doar Dumnezeute poate ridica!
      Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei încovoiaţi." (Ps.145:14)
      "Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea. El mi-a zis: "Fiul omului, stai în picioare, şi-ti voi vorbi!"
      Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea. (Ezechiel 1:28-2:1-2)
      3. Trebuie să vrei!!!
      Isus a luat cuvântul şi i-a zis: "Ce vrei să-ţi fac?" "Rabuni", I-a raspuns orbul, "să capăt vederea." (Marc.10:51)
      “…celor neprihăniti li se împlineşte dorinţa.” - (Prov.10:24 b)
      "Dorinţa celor neprihaniţi este numai bine;..." - (Prov.11:23 a)
      O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. - (Prov.13:12)
      2 Tesaloniceni 1:11-12 “De aceea nerugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorată din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslavit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.”

      Direcţia e bună??

      Nu este totul să mergi înainte, totul este să mergi în direcţia bună!
      Sunt unii nu vor să recunoască, şi sunt alţii care ştiu că direcţia bună este Isus Hristos Domnul!
      Biblia este împânzită de semne care arată că doar El este Cel cu care într-un fel sau altul vei ajunge odată să te priveşti faţă în faţă!
      "Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup." (2Cor.5:10)
      "Isus le-a vorbit din nou şi a zis: "Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan.8:12)Dacă tot o să ajungi să ai o întâlnire de gradul O cu Cel care a spus despre El că este Calea, Adevărul şi Viaţa, de ce nu alegi să ajungi înaintea Lui ca fiu, ca slujitor, ca mântuit, ca răscumpărat, ca binecuvântat, ca ocrotit??
      Poţi fi beneficiar a ceea ce Isus Hristos Domnul a făcut pentru tine, şi anume faptul că şi-a dat viaţa ca tu să poţi sta odată în picioare înaintea Lui!!!
      Alegerea de a merge înainte în direcţia bună îţi aparţine, azi, din moment ce poţi citi aceste cuvinte înseamnă că trăieşti, şi dacă trăieşti mai este nădejde şi pentru tine!!!!