Clipe

Sunt clipe în care...oricum am sta noi...sufletul nostru stă în genunchi...: uneori suntem muţi de uimire faţă de atâta frumuseţe şi pace şi linişte ce simţim că ne înconjoară...alteori suntem cu adevărat fericiţi şi ne simţim binecuvântaţi...alteori suntem pur şi simplu îndrăgostiţi şi plutim printre nori într-o minunată feerie sufletească...aceste clipe cred eu că ni le-a dat Dumnezeu ca să ne putem simţi aproape de EL...şi-I mulţumim...şi-I zâmbim...şi...probabil... simţim că le merităm...că ni se cuvin...că e firesc să le primim...       Sunt apoi clipe...în care suntem copleşiţi de tristeţe...de singurătate..de deznădejde...şi din nou sufletul nostru e în genunchi...rugându-se cu toată sinceritatea...cu toată ardoarea...şi, din nou, Dumnezeu e alături de noi...spijinindu-ne necondiţionat...fără să obosească să ne trimită harul său...şi bunătatea Lui fără margini...
        Un preot a spus odată că nu putem noi greşi cât poate Dumnezeu să ne ierte...şi eu cred că avea dreptate....când te simţi singur şi eşti disperat...şi n-ai pe nimeni să te ajute şi să te înţeleagă...când ochii tăi varsă lacrimi pentru că inima ta nu mai are cuvinte...e un moment atunci ...când te întorci cu adevărat către Dumnezeu...şi El te aude...şi te ajută...şi te strânge în braţe...
        Se spune că un suflet ajungând în cer, Dumnezeu l-a luat şi i-a arătat toată viaţa lui...şi uitându-se el în jos, spre pământ, a văzut mereu două rânduri de paşi...-Uite, a zis Dumnezeu, am mers tot timpul alături de tine!..Din când în când, totuşi, nu erau două, ci doar o singură urmă...-Doamne, a zis sufletul, ia uite, în clipele cele mai grele ale vieţii mele m-ai lăsat singur, e doar o urmă acolo!...- În clipele grele e doar o urmă pentru că Eu te-am purtat pe braţe, i-a răspuns Dumnezeu!